Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păzea! Oltenii pregătesc o clasă de viitori experţi NASA!

Publicat in Cancan, luni 1 octombrie 2012 ·

Informaţiile au fost aduse direct din Universitatea din Alabama, acolo unde matematicianul Manuela Prajea a fost invitată timp de o săptămână să ia parte la mai multe exprimente şi lecţii despre tehnologia aerospaţială. Colegiul din Mehedinţi a fost inclus astfel în programul Honeywell Educators, un program care oferă burse atât profesorilor cât şi elevilor. Cei 30 de tineri din Drobeta Turnu Severin vor fi pregătiţi şi instruiţi după regulile programului american, devenind astfel viitoarea generaţie de oameni de ştiinţă care vor păşi în Cosmos. „Am fost câştigătoarea unei burse oferite de Compania Honeywell International pentru activitatea mea didactică de-a lungul anilor, atât pentru ceea ce am predat cât şi pentru că am participat şi am instruit elevi care au îmbrăţişat şi au urmat cursurile universităţilor din Statele Unite. Drept pentru care sunt singura câştigătoare din România a acestei burse. Am fost invitată şi am luat parte o săptămână la lecţii, la conferinţe, am avut ocazia să întâlnesc experţi NASA şi am beneficiat de lecţii şi laboratoare pe care le-am adus şi eu la clasele elevilor mei. Compania Honeywell recrutează profesori din întreaga lume pentru a fi instruiţi, ca la rândul lor să instruiască generaţia NASA de mâine. Pe lângă lecţii de matematică, vom face laboratoare şi lecţii de grup, prin care îi voi instrui pe elevii mei, începând de la clasa a V-a până la clasele mari şi îi voi introduce în fascinanta lume aerospaţială. Este un punct de plecare spre spaţiu şi spre aeronautică, este pasul cel mai sigur ca elevii noştri să păşească în această ramură a ştiinţei", a declarat Manuela Prajea, matematicianul mehedinţean premiat de NASA.

Elevii vor fi incluşi în activităţi de clasă, laborator, exerciţii de antrenament spaţial specific astronauţilor, iar pe parcurs vor ajunge la Drobeta Turnu Severin şi experţi educaţionali NASA, care să ţi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 12 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Johansson, CE: România, Bulgaria se vor integra complet în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Wall-Street.ro acum 5 ore
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor,

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°