În luna care tocmai s-a încheiat, angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au efectuat 128 de controale la societăţile comerciale din judeţ. În total, au fost verificaţi peste 5.000 de angajaţi, dintre care doar 12 au fost prinşi în timp ce lucrau fără a avea forme legale. Celor şapte angajatori care foloseau munca „la negru“ le-au fost aplicate amenzi în valoare totală de 120.000 de lei. Cu toate că legea le permite inspectorilor ITM să aplice sancţiuni şi persoanelor fizice depistate că muncesc fără forme legale, nicio persoană nu a primit amendă. Pentru neregulile găsite, celor şapte angajatori le-au fost trasate sarcini, iar în două dintre cazuri, acestea au şi fost duse la bun sfârşit.
În luna septembrie, niciun agent economic nu a fost prins cu mai mult de cinci persoane angajate „la negru“. Domeniile de activitate în care este folosită cel mai des munca fără forme legale sunt prelucrarea lemnului, comerţ, fabricarea de produse chimice şi construcţii.
În luna care tocmai s-a încheiat, angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) au efectuat 128 de controale la societăţile comerciale din judeţ. În total, au fost verificaţi peste 5.000 de angajaţi, dintre care doar 12 au fost prinşi în timp ce lucrau fără a avea forme legale. Celor şapte angajatori care foloseau munca „la negru“ le-au fost aplicate amenzi în valoare totală de 120.000 de lei. Cu toate că legea le permite inspectorilor ITM să aplice sancţiuni şi persoanelor fizice depistate că muncesc fără forme legale, nicio persoană nu a primit amendă. Pentru neregulile găsite, celor şapte angajatori le-au fost trasate sarcini, iar în două dintre cazuri, acestea au şi fost duse la bun sfârşit.
În luna septembrie, niciun agent economic nu a fost prins cu mai mult de cinci persoane angajate „la negru“. Domeniile de activitate în care este folosită cel mai