Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autocunoaşterea ajută la depistarea cancerului de sân

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 1 octombrie 2012 ·

Autoexaminarea sânilor este metoda cea mai bună de depistare precoce a cancerului mamar. La observarea oricăror modificări ale sânilor este important ca femeia să se adreseze medicului de familie. Dar, pentru aceasta, ea trebuie să cunoască paşii pe care îi are de urmat şi semnele cancerului la sân, care nu sunt la fel la nici o femeie.

Femeile care au tranzitat, ieri, zona ceasului cu flori din Piaţa Trandafirilor au beneficiat, pe lângă pliante cu informaţii despre cancerul la sân, de sfaturi şi prezentări practice ale afecţiunilor acestei maladii pe un mulaj special, adus de reprezentanţii Asociaţiei Române de Cancer-Grupul Destine Comune la acţiunea stradală desfăşurată de Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Mureş. „Mulajul este prezentat femeilor care prin palparea lui pot simţi acele formaţiuni ale sânului, iar din pliantul pe care îl oferim învaţă cum să se palpeze acasă, dar în acelaşi timp o conştientizăm să meargă la medic. Pentru că pe plan internaţional s-a renunţat la simpla palpare. Se face doar în cabinete medicale unde se fac şi ecografii, pentru că este nevoie de o examinare complexă”, a precizat Stella Hanusz, preşedintele Asociaţiei Române de Cancer-Grupul Destine Comune.

Tot mai multe femei caută ajutor specializat

La aflarea veştii că are cancer la sân multor femei le este greu să accepte din punct de vedere psihic şi întreaga lor viaţă se schimbă, motiv pentru care au nevoie de consiliere psihologică. La ARC-Destine Comune în acest an au apelat 300 de femei la consiliere, tratamentul edemului limfatic secundar, persoane care urmează tratament de radioterapie la Târgu Mureş. „În momentul în care ele conştientizează că au o problemă deja lupta este mai uşoară, poate să implice familia, să ceară ajutorul, să îşi exprime emoţiile şi atunci beneficiul lor este mul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum 5 ore
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 9 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 6 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 7 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Dinamo Bucureşti – CFR Cluj, scor 1-1 / Rezultatul îi scoate pe ardeleni din lupta pentru titlu, sunt la 7 puncte de FCSB

G4Media acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a şasea din play-off, transmite News.ro. Perica a ratat o bună ocazie pentru Dinamo, în minutul 30, când a trimis

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 8 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Locomotiva unui tren de marfă încărcat cu 800 de tone de cereale a luat foc

Adevarul acum 5 ore
Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la locomotiva unui tren marfar, în comuna Şandra.

Vremea

București
acum

mar.

4°/20°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/22°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

10°/22°
Timisoara
acum

mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

13°/23°
vin.

11°/24°