Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nissan vrea să lanseze o MAŞINĂ DE 3.000 DE DOLARI

Publicat in Gandul, marți 2 octombrie 2012 ·

Producătorul auto nipon Nissan, la care Renault deţine o participaţie de 43,4%, intenţionează să relanseze marca Datsun, iar compania speră să stabilească noi minime în privinţa preţului, oferind cel mai ieftin model la circa 3.000 până la 5.000 de dolari, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Cel mai mic preţ este la aproape o treime faţă de cel mai ieftin model al Nissan din acest moment, Tsuru, vândut în Mexic pentru 8.000 de dolari.

Nissan are în plan să ofere şase modele Datsun, aşteptate pentru începutul anului 2014, la preţuri care nu vor fi depăşite decât de câţiva producători specializaţi în modele mici din China şi India, a declarat şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn.

Marile companii auto nu au reuşit încă să dezvolte strategii care să le permită să acceseze profitabil cel mai de jos segment al pieţelor emergente, chiar dacă aceste ţări formează, deja, jumătate din piaţa auto mondială.

Strategia pe ansamblu a Nissan şi alegerea Datsun pentru modelele foarte ieftine au înfruntat o anumită opoziţie în cadrul companiei şi va produce îngrijorare unor analişti şi iubitorilor de maşini, notează Wall Street Journal (WSJ). În zilele sale de glorie, Datsun era un brand mai ieftin, dar preţuit pentru designul elegant şi inovaţii. Pentru a putea aduce preţul la 3.000 de dolari pentru cel mai ieftin model, obiectiv despre care şi oficialii Nissan afirmă că va fi dificil de atins, compania va trebui să renunţe la caracteristici care sunt de mult timp standard în SUA, însă nu şi pe pieţele emergente, de la transmisie automată la set complet de airbaguri.

Planurile Nissan nu vor fi uşor de îndeplinit, admit persoane din cadrul Nissan, cel puţin nu într-un mod care să asigure şi profit. În afara autovehiculelor speciale, precum modelul de mici dimensiuni produse de Suzuki în India, alţi producători auto s-au ţinut departe d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află luni, 7 iulie 2025, dacă va rămâne sub control judiciar

Gandul acum 27 minute
În cursul zilei de luni, 7 iulie 2025, Călin Georgescu află dacă va rămâne sub control judiciar. Vinerea trecută, luarea deciziei a fost amânată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1. Călin Georgescu află, în c

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 35 minute
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 55 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 21 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 56 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

20°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

23°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°