Un tânăr de 25 de ani din Botoşani a murit, iar soţia sa, care era însărcinată, şi fiica lor, în vârstă de doi ani, au ajuns la spital în comă după ce maşina în care se aflau s-a izbit frontal şi a intrat sub un tir, pe DN 17, în dreptul localităţii bistriţene Josenii Bârgăului.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, jurul orei 02.00, pe DN 17, în dreptul localităţii Josenii Bârgăului, unde şoferul unui autoturism în care se mai aflau soţia lui de 21 de ani şi fiica lor de doi ani a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un TIR, relateaza Mediafax.
În urma impactului, şoferul autoturismului a murit pe loc, iar soţia sa, care era însărcinată, a fost grav rănită, ea fiind preluată în comă de o ambulanţă. De asemenea, a fost rănită grav şi fiica celor doi, în vârstă de doi ani. Atât tânăra, cât şi fiica acesteia au fost duse la spital.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, circulaţia pe DN 17 a fost blocată timp de aproximativ trei ore în zona localităţii Josenii Bârgăului.
Rămîi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.