Libretul de bază al spectacolului "Spărgătorul de nuci" are la fel de multe interpretări ca apariţiile pe scenă. Numele personajelor sunt adesea schimbate şi intrigi noi sunt adăugate. Singura constantă este muzica.
Spărgătorul de nuci
Sursa: Reuters
Geniul muzical Ceaikovski a terminat în 1892 al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.
În casa domnului Stahlbaum domnește atmosfera de sărbătoare a Crăciunului. Părinții fac ultimele retușuri la pomul de iarnă, așezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculețele și se deschide ușa. Clara și Fritz, copiii domnului Stahlbaum, dau buzna în cameră. Le urmează verii și verișoarele cu părinții lor. Copiii se așază în rând și încep un marș voios. După dansul adulților vine și unchiul Drosselmayer. Acesta este așteptat cu nerăbdare, căci de fiecare dată le aduce copiilor surprize neobișnuite.
La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz câștigă disputa, iar Clara izbucnește în lacrimi. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei un "Spărgător de nuci", costumat în uniformă militară. Fritz îl azvârle râzând și îl strică, în timp ce Clara este consolata. Pentru că între timp s-a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara își ia rămas bun de la Spărgătorul "bolnav" și se duce la culcare. După puțin timp, Clara se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu și astfel evenimentele acestei seri de-abia încep.
FOTO: REUTERS
