- Sportiv - nr. 191 / 2 Octombrie, 2012 FOTBAL Liga I Iesenii au "spart gheata” Iata ca, in etapa a 10-a a Ligii I la fotbal, s-a petrecut "minunea”. Echipa CSMS Iasi a "spart gheata”, cum se spune, si, pe teren propriu, a inregistrat cea dintai victorie, cedand "lanterna rosie” jucatorilor severineni, acestia fiind la al saselea insucces. O formatie clujeana invinsa - Universitatea - de Gaz Metan Medias, alta victorioasa CFR - in dauna Gloriei Bistrita, care se afunda tot mai mult in subsolul clasamentului. Dupa eliminarea din Cupa Romaniei, vasluienii s-au revansat si au castigat meciul sustinut acasa cu cei din Chiajna. O fosta campioana, Otelul Galati, trage si ea din greu spre retrogradare, nereusind sa depaseasca echipa din orasul de la poalele Tampei. Rapidistii, un firav scor cu constantenii, stelistii au defilat si la Ploiesti, cu "petrolistii”. Luni, 1 octombrie a.c., la final de etapa, doua meciuri importante: Ceahlaul Piatra Neamt - Astra Giurgiu si Dinamo - Pandurii Targu Jiu, importante pentru configuratia clasamentului, in primul rand. *** Nouasprezece goluri au fost inscrise in partidele disputate sambata, 29, si duminica, 30 septembrie, incheiate cu rezultatele: Gaz Metan Medias – "U” Cluj-Napoca 2-1, CFR Cluj-Napoca - Gloria Bistrita 5-1, FC Vaslui Concordia Chiajna 3-0, Otelul Galati - FC Brasov 0-0, CSMS Iasi - CS Turnu Severin 1-0, Rapid - Viitorul Constanta 2-1, Petrolul Ploiesti - Steaua 1-2. Liga a III-a, seria a 6-a Nu-i "minciuna”. Avantul a bifat prima infrangere! In etapa a 5-a, evoluand pe propriul teren, Avantul Reghin din Liga a III-a, seria a 6-a, a inregistrat prima infrangere. Era minutul 30, cand jucatorul formatiei Fortuna Brazi, pe numele lui de Minciuna, a inscris primul gol, urmat de al doilea, marcat de Nastase (min. 35). Cu acest scor s-a incheiat meciul dintre Avantul Reghin - Fortuna Brazi. Asadar, nu-i nicio minciuna