Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa conducerii USL, că nu s-a discutat în cadrul Uniunii despre Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte interimatul său, numirea unui alt ministru sau o rocadă, el arătând că nu are de făcut nicio altă propunere la minister până la alegeri.
"Nu s-a discutat nimic în cadrul USL pentru că nu am de făcut nicio altă propunere până pe 9 decembrie. Prefer să existe în toate ministerele cât mai multă stabilitate. De aceea, la Ministerul Sănătăţii, practic, conducerea ministerului de fapt, este asigurată prin delegarea pe care am dat-o către domnul Raed Arafat", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că probabil va gira el funcţia de ministru al Sănăţii, cu toate atribuţiile delegate lui Raed Arafat, precizând că acesta nu este membru al Guvernului şi nu poate gira, din acest motiv, această funcţie.
Victor Ponta a mai declarat, marţi, că Raed Arafat l-a informat deja că nu vrea să deţină portofoliul Sănătăţii după alegeri, în noul Guvern, el precizând că, în această situaţie, va fi nominalizat un alt ministru, cu un mandat şi o strategie clare.
Vasile Cepoi a demisionat, luni, din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Eliberarea din funcţie prin demisie a lui Vasile Cepoi şi numirea ca ministru interimar a premierului Victor Ponta trebuie făcute prin decret prezidenţial.