Difuzarea unui documentarului "Evanghelia soţiei lui Iisus", realizat de televiziunea afiliată muzeului şi institutului american de cercetare Smithsonian, a fost amânată pe fondul controversei create în jurul autencitităţii papirusului care ar sugera că Iisus nu ar fi fost celibatar, notează The Daily Mail.
Toată cercetarea privind papirusul care provine din secolul al patrulea a fost făcută publică de către profesoara Karen King de la şcoala catolică din cadrul Universităţii Harvard, cea care a descoperit fragmentul de document.
King susţine că papirusul nu demonstrează că Iisus ar fi fost căsătorit, ci doar că unii dintre primii creştini au crezut asta.
Papirusul, scris în limba coptă (stadiul final al limbii egiptene, limbă folosită cel mult până în secolul al XVII-lea n.r.), conţine un dialog în care Iisus vorbeşte despre "soţia sa", pe care o nominalizează drept Maria. Mai mult, el precizează că ea ar putea fi unul dintre discipolii săi.
Conform tradiţiei creştine, Iisus a fost celibatar. Orice dovadă care ar susţine contrariul ar putea pune la îndoială învăţăturile bisericeşti, dar şi rolul femeilor în biserică.
Oamenii de ştiinţă au pus la îndoială autencitatea papirusului, invocând o serie de argumente privind gramatica textului, dar şi lipsa unui act de provenienţă arheologică.
Documentarul "Evanghelia soţiei lui Iisus" urma să fie difuzat pe 30 septembrie, însă producătorii au decis să amâne lansarea filmului până când vor fi gata toate testele care să ateste autenticitatea papirusului.

Toată cercetar