Moare Hobsbawm şi nu mai apucă să afle ce s-a înâmplat, deunăzi, în oraşul scoţian Aberdeen. Iar ce s-a înâmplat în oraşul scoţian Aberdeen este de o teribilă importanţă.

Moare în prima zi de octombrie, la 95 de ani, Eric Hobsbawm, ultimul mare istoric marxist din Europa. Titlul este nedrept căci, deşi comunist până la sfârşit, Hobsbawm a fost mai mult istoric decât marxist. Secolul XX nu poate şi nu trebuie să fie înţeles în afara cărţii sale despre „Era extremelor" şi nici fără biografia sa „Interesting Times". Născut la 1917, în Alexandria, sub protectoratul britanic asupra Egiptului, Hobsbawm este mai ales un supravieţuitor al acestei ere a extremelor. Timpul lui Hobsbawm a fost, în definitiv, o noapte plină de baricade şi de partizani.

E adevărat, Hobsbawm l-a apărat cu succes pe Marx în eternul tribunal al timpului nostru scurt, mutilat când de un genocid, când de un alt genocid. A arătat un Marx de dinainte de Lenin, un Marx care a înţeles că urmează globalizarea într-o vreme la care, îndeobşte, nu se vedea dincolo de naţiune. Este, poate, potrivit să amintim aici şi că porcul care anunţă revoluţia în „Ferma Animalelor" a lui Orwell era respectat, poate chiar iubit, oricum supranumit „Seniorul".

Şi dacă din 2008, de la noua (ultima?) criză, Marx a revenit atât de acut în dezbaterea publică internaţională, Eric Hobsbawm nu este un străin de această moştenire. În „How to Change the World", cartea cu care a închis balul, Eric Hobsbawm nu se reneagă şi scrie explicit: „Substituirea capitalismului încă mi se pare posibilă". Era, aşadar, şi un grozav naiv. Un naiv cu nuanţe, e adevărat, căci nu în comunism vede viitorul, ci în altceva, fără nume încă, altceva care nu va fi nici piaţă pură, nici liberal-democraţie pură. Să fim rezonabili. Oamenii nu au fost niciodată foarte pricepuţi în a trăi împreună, societăţile au fost rareori poveşti de su