Bănuit de conflict de interese, Vasile Cepoi a dat ieri scaunul de ministru al Sănătății pe postul de consilier la Guvern. Deși inițial atribuțiile ministrului fuseseră preluate de Raed Arafat, astăzi, după discuții cu subsecretarul de stat, Victor Ponta a anunțat că preia el interimatul până în decembrie.
Al 21-lea ministru care s-a aflat la cârma Sănătăţii în ultimii 20 de ani şi-a dat, ieri, demisia, la câteva zile de la izbucnirea scandalului în care era implicat. Recent, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat DNA în vederea cercetării ministrului Vasile Cepoi, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi deturnare de fonduri în legătură cu derularea unui proiect finanţat din fonduri europene prin POSDRU, pe vremea când acesta era şeful Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. Vasile Cepoi şi soţia sa ar fi obţinut în urma acestui proiect 43.000 de euro. Schema completă a modului de fraudare a banilor europeni a fost dezvăluită, în premieră, de „Evenimentul zilei”.
Se pregăteşte numirea liberalului Nicolăescu
Demisia ministrului era oarecum previzibilă dacă ar fi să luăm în calcul şi poziţia premierului Victor Ponta care a declarat că nu va aştepta o decizie a instanţei în acest caz, ci va fi suficientă o discuţie lămuritoare cu acesta.
Atribuţiile lui Vasile Cepoi au fost preluate de subsecretarul de stat Raed Arafat, pentru cel mult două luni. Ministrul demisionar devine în schimb consilier al premierului pentru a se ocupa în continuare de coordonarea proiectului noii Legi a Sănătăţii, de care a fost însărcinat încă din vremea ministrului UDMR Ritli Ladislau.
Surse politice vorbesc de ipoteza revenirii lui Eugen Nicolăescu pe scaunul de la Sănătate, fost ministru în perioada 2005-2008. „E o poveste vehiculată de ceva timp, e mai probabil să devină viabilă după alegerile din noiembrie. Raed Arafat poate rămâne pe această po