O constatare simpla n-am auzit in aceste zile, cand toate televiziunile stau cu ochii tinta pe Dan Diaconescu si Guvern, comenteaza fleacuri senzationale, cum ar fi grosimea teancurilor de euro sau deviaza de la fondul problemei. Anume: privatizarea Oltchim, prima actiune de anvergura a Guvernului Ponta de la instalarea sa in functie in urma cu cinci luni, s-a incheiat cu un lamentabil esec. Pentru acest rusinos rateu, primii care trebuie sa raspunda politic sunt premierul Victor Ponta, ministrul economiei, Daniel Chitoiu si ministrul finantelor, Florin Georgescu.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu sintetizase, totusi, in cuvinte simple, acum cateva zile, comedia de la Oltchim: "Un esec e un esec. Nu da bine". Chiar asa. Dar pentru cine nu da bine? Asta vom vedea mai jos.
Nu poate fi scos raspunzator doar seful privatizarilor, ciudatul domn Vulpescu, care nu a dat bine deloc. Cum sa admiti ca o privatizare strategica s-a dus de rapa exclusiv din cauza unui functionaras de rangul doi? Raspunderea administrativa si politica pentru incapacitatea de a organiza privatizarea unui combinat chimic cu peste 3000 de angajati revine premierului Victor Ponta, ministrului economiei, Daniel Chitoiu si a ministrului de finante, Florin Georgescu. Sigur ca un ins ca Vulpescu, amestec ciudat de avocat histrion cu prezentator de divertisment, a dus in derizoriu autoritatea prin prestatia sa. Dar nu-i sufiecient sa plece maestrul de ceremonii. Nota de plata trebuie trimisa si la organizatorii spectacolului.
E bizar sa-i vezi pe liderii USL, Antonescu si Ponta, executand artistic Marea Fofilare: declara senini ca Guvernul si-a facut datoria, ca Acarul Paun va zbura de la privatizari si ca Diaconescu, Videanu si Basescu sunt de vina pentru circul de prost gust de la televizor, ca lor, celor care au puterea, nu li se poate imputa nimic. Ca ei si consulatan