Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luhan: Scleroza multiplă va fi tratată la fel pe întreg teritoriul statelor UE

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 2 octombrie 2012 ·

Europarlamentarul PDL, suceveanul Petru Luhan, a anunţat că scleroza multiplă va fi tratată în acelaşi fel pe întreg teritoriul statelor Uniunii Europene. Luhan a arătat că a iniţiat recent o declaraţie scrisă privind tratamentul sclerozei multiple, prin care a convins mai mult de jumătate dintre reprezentanţii Parlamentului European, strângând 408 de semnături, că Europa trebuie să recurgă la politici şi tratamente standardizate pentru persoanele care suferă de această boală. El a arătat că potrivit ultimelor informaţii, în Europa, numărul bolnavilor de scleroză multiplă este în creştere, acesta fiind estimat la peste 600.000 de persoane. Europarlamentarul PDL a mai spus că aceleaşi date arată că există diferenţe sensibile la nivelul statelor UE în ceea ce priveşte calitatea tratamentelor practicate şi accesul la îngrijire specializată.

„Accesul la medicamentele care îmbunătăţesc starea pacienţilor variază în ţările UE de la 7% la 80%. Pe de altă parte, această boală apare de cele mai multe ori la vârste active, respectiv între 20 – 40 de ani. Astfel, sunt bolnavi care părăsesc devreme câmpul muncii, dezintegrându-se social pentru că nu au parte de cele mai bune tratamente în ţara de origine. Sunt, de asemenea, persoane afectate de scleroză multiplă care nu îşi permit să meargă în centrele europene, în care personalul medical este specializat în tratarea acestei boli. Este inuman ca din cauza unor astfel de lipsuri, persoanele afectate de această boală să devină o categorie socială fără prea multe opţiuni de tratare. Am cerut ca Europa să intervină prin politici care să ajute aceşti bolnavi şi să le ofere tratamente de cea mai bună calitate, indiferent despre ce ţară a UE vorbim”, precizează europarlamentarul Petru Luhan.

El a explicat că declaraţia adoptată în plenul Parlamentului European prevede standardizarea tratamentelor pentru scleroză multiplă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 50 minute
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 2 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Coreea de Nord extinde uzina de fabricare a rachetelor de tipul celei pe care Rusia o foloseşte în Ucraina

News.ro acum o ora
Coreea de Nord extinde un complex cheie de fabricare a armelor care asamblează un tip de rachetă cu rază scurtă de acţiune utilizată de Rusia în Ucraina, au concluzionat reprezentanţii unui think-tank cu sediul în SUA, pe baza imaginilor din satelit

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 8 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 2 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A uimit România şi a alarmat aliaţii săi”

Mediafax acum 16 minute
BBC a făcut o trecere în revistă a independentului Călin Georgescu, notând trecutul său naţionalist, legăturile cu AUR şi activitatea sa politică în cadrul MAE sau a unor ONG-uri legate de ONU. Publicaţia menţionează care este programul politic al l

Incendiu major la un poligon de testare a lansării de rachete, în Japonia

Mediafax acum o ora
Nu au fost raportaţi răniţi în urma incidentului din prefectura Kagoshima din sudul Japoniei. Mingi de foc şi fum s-au ridicat de la centrul spaţial Tanegashima în jurul orei locale 8:30 (1:30, ora României). „A existat o anomalie în timpul testului

Protest la Universitate, în Bucureşti, împotriva lui Călin Georgescu

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, în Piaţa Universităţii la un protest împotriva lui Călin Georgescu. Îndemnul la manifestaţie a venit în timpul zilei, sub forma unor mesaje care au circulat pe Whatsapp, fără a avea un iniţiator declara

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°