Europarlamentarul Cristian Preda, prim-vicepreşedinte PDL, afirmă că rocada Morar-Kovesi la conducerea Parchetului General şi DNA ar fi o soluţie inteligentă şi o confirmare a evaluării oficialilor UE, transmite mediafax.ro.
"Rocada Morar-Kovesi ar fi o soluţie inteligentă. Nu ştiu dacă se va realiza, dar – în principiu – ar fi o confirmare de la Bucureşti a evaluării făcute de oficialii de la Bruxelles. Reamintesc că, în ultimii ani, în rapoartele MCV instituţiile conduse de cei doi au fost singurele apreciate şi încurajate să meargă înainte", susţine Preda, într-un articol intitulat "Scandalos pentru Crin, bun pentru UE", postat pe blogul său.
El arată că liderul PNL a calificat ideea rocadei drept "scandaloasă" şi "inacceptabilă". "Nu e de mirare. Ce e bun în Uniune e prost pentru Antonescu. Marşul anti-european al PNL continuă", conchide Preda.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, aseară, că ar fi "inacceptabil" şi "scandalos" ca Guvernul şi ministrul Justiţiei să propună o rocadă între Laura Codruţa Kovesi şi Daniel Morar la DNA şi Parchetul General, precizând că aceasta ar fi dorinţa preşedintelui Traian Băsescu. În ceea ce priveşte o posibilă "rocadă" între Kovesi şi Morar, preşedintele Senatului a afirmat că nu are cunoştinţă de vreo sugestie în acest sens din partea oficialilor europeni făcută premierului Victor Ponta.
CITIȚI ȘI: Morar şi Kovesi nu sunt de neînlocuit, susţine Ponta. El nu l-a contrazis pe Badea care i-a spus că cei doi sunt "smardoii" lui BăsescuCrin Antonescu: "Aş considera scandaloasă o propunere a rocadei Kovesi-Morar"Spaima corupţilor din ţară, pus şef peste procurori