Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de elevi din Mehedinţi au şansa să devină experţi NASA

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 octombrie 2012 ·

Ieri, au avut loc în România primele cursuri despre fascinanta lume NASA, la care au luat parte 30 de elevi din clasa a VII-a de la Colegiul Naţional „Traian“ din Drobeta Turnu Severin. Informaţiile au fost aduse direct din Universitatea din Alabama, acolo unde matematiciana Manuela Prajea a fost invitată o săptămână să ia parte la mai multe experimente şi lecţii despre tehnologia aerospaţială. Colegiul din Mehedinţi a fost inclus astfel în programul Honeywell Educators, un program care oferă burse atât profesorilor, cât şi elevilor, viitori angajaţi ai NASA.

Cei 30 de elevi din Drobeta Turnu Severin vor fi pregătiţi şi instruiţi după regulile programului american.

„Am fost câştigătoarea unei burse oferite de Compania Honeywell International pentru activitatea mea didactică avută de-a lungul anilor, atât pentru ceea ce am predat, cât şi pentru că am participat şi am instruit elevi care au îmbrăţişat şi au urmat cursurile universităţilor din Statele Unite. Sunt singura câştigătoare din România a acestei burse. Am fost invitată şi am luat parte o săptămână la lecţii, la conferinţe, am avut ocazia să întâlnesc experţi NASA şi am beneficiat de lecţii şi laboratoare. Compania Honeywell recrutează profesori din întreaga lume, pentru a fi instruiţi, pentru ca, la rândul lor, să instruiască generaţia NASA de mâine. Pe lângă lecţii de matematică, vom face laboratoare şi lecţii de grup, prin care îi voi instrui pe elevii mei, începând de la clasa a V-a până la clasele mari şi îi voi introduce în fascinanta lume aerospaţială. Este un punct de plecare spre spaţiu şi spre aeronautică, este pasul cel mai sigur pentru ca elevii noştri să păşească în această ramură a ştiinţei“, a declarat Manuela Prajea.

De-a lungul formării, elevii vor fi incluşi în activităţi de clasă, laborator, exerciţii de antrenament spaţial specific astronauţilor, iar pe parcurs vor ajunge

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 59 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan. Transmitem condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi

News.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, că Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan şi transmite condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi. Premierul Marcel Ci

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum o ora
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Maramureş: Amendă de 10.000 de lei pentru un bărbat care a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic

News.ro acum 52 minute
Un bărbat a fost amendat contravenţional cu 10.000 de lei după ce a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi la marginea pădurii, în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic. El le-a mărturisit jandarmilor care l-au prins că este vorba despre

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°