Astfel, în cadrul emisiunii Drept la Ţintă, Marin Nicoliţă a mers în vizită la Alin Oprea în apartamentul regal în care acesta trăieşte alături de jumătatea sa, Larisa.
"E ceva foarte frumos. Aş vrea dacă ar putea Bănel să mă ducă. Mă simt ca Tarzan, luat din junglă sau din pădure şi dus la oraş" a declarat Marin Nicoliţă.
Tatăl lui Bănel a fost invitat la masă respectat întocmai indicaţiile Larisei în ceea ce priveşte bunele maniere la masă.
Vizibil jenat, însă foarte mulţumit de felul în care a fost tratat, Marin Nicoliţă s-a înfruptat cu plăcere din bucatele pregătite de jumătatea lui Alin Oprea.
"Noi am făcut casa exact după model franţuzesc, interbelic, aşa că domnul Marin ar trebui să se obişnuiască cu un astfel de lux" a declarat Alin Oprea.
Însă, apogeul vizitei a fost momentul în care Marin Nicoliţă a făcut baie în cada de lux a lui Alin Oprea.
Dezbrăcat la chiloţi, Marin Nicoliţă a intrat în jacuzzi şi s-a speriat de....bule.
Marin s-a lăsat frecat cu peria pe spate şi s-a bucurat ca un copil că a avut ocazia să se...cureţe.