Rapidul lui Sabău are o problemă cu presiunea: de data asta, e prea puţină.

Golul lui Ioniţă din partida cu Viitorul este al treilea în jumătate de an. Randamentul slab al jucătorilor reprezintă scuza lui Sabău. Altă scuză ar fi că antrenorul, venit la mijlocul lui iunie, nu a avut nici primul, nici ultimul cuvînt în politica de transferuri.

Există şi alte explicaţii, la obiect, după fiecare meci. Jucătorii de la Pandurii “nu comentează deciziile antrenorului, nu se plîng că iar face antrenamente fizice”. Jucătorii de la Steaua “sînt mai tineri, se refac mai repede după efort, de aceea au putut să alerge mai mult decît noi!”, a zis Sabău după derby. Tot vîrsta probabil a fost motivul pentru care Rapid a învins cu mare efort Viitorul lui Hagi, cea mai tînără echipă din campionat.

Pedagogic vorbind, Sabău le face morală în public elevilor săi. Îi descrie drept o specie de leneşi, indisciplinaţi, mercenari. Fanii însă îi cer demisia lui, nu lui Ioniţă sau lui Pancu. I-au cerut demisia o dată, de două ori, iar antrenorul giuleştean a spus, o dată, de două ori, că nu pleacă decît dacă îi cere patronul. Logic. “Cît timp sînt aici, vreau susţinere din partea tuturor”, spune Sabău. Susţinere contra explicaţii. Asta nu e foarte logic, adică nu în logica infailibilă, deşi sentimentală a publicului de fotbal. În patru luni de cînd a revenit în Giuleşti, încă nu şi-a adjudecat vestiarul şi n-a izbutit să convingă galeria să-i fie alături. Nu neapărat prin rezultate, cît prin jocul echipei - ceva nu se leagă acolo, iar angrenajul nu produce scînteie.

Sabău are susţinere doar din partea conducerii. Cît cuprinde. Poate aici e problema: prea puţină presiune. În rest, trebuie să-şi facă munca în contra curentului, într-o atmosferă firesc neîncrezătoare. Termenul de graţie a expirat de mult şi explicaţiile eşecurilor sau semieşecurilor ajung să fie contrazise