* festivalul va începe cu două premiere ale teatrului brăilean
Duminică, de la ora 19.00, va începe festinul teatral la Brăila. Timp de şapte zile se va derula un maraton teatral la care sunt invitaţi toţi cei care iubesc arta dramatică de calitate. Trebuie amintit că selecţionerul festivalului este unul dintre cei mai apreciaţi critici de teatru din România, Ion Parhon.
Festivalul "Zile şi nopţi de teatru la Brăila" va fi deschis oficial duminică, de la ora 19.00, cu premiera spectacolului "Sandros" montat de Sorin Militaru. Vor juca: Liliana Ghiţă, Cristina Drăghici, Emilia Mocanu, Lăcrămioara Moscaliuc, Claudia Bratu, Mihaela Trofimov, Dorin C. Zachei. Reprezentaţia va dura o oră şi 40 de minute, fără pauză.
Este un spectacol dur, care evidenţiază, fără milă şi eufemisme, cele mai mari probleme ale lumii actuale. Acţiunea, derulată într-un timp şi spaţiu destul de puţin precizate de regizor, aduce în faţa spectatorilor oameni răniţi, marcaţi de viaţa pe care o duc, handicapaţi de momentele îngrozitoare pe care le-au trăit şi peste care viaţa i-a obligat să treacă. Acum, spre finalul războiului, fiecare îşi etalează rănile, iar spectacolul este tulburător. Piesa a fost montată pentru prima dată în limba română de Sorin Militaru traducerea fiind asigurată de Anamaria Pop. Muzica îi aparţine lui Vlaicu Golcea.
Luni, 8 octombrie, de la ora 20.00, în Sala Studio, se va juca o altă premieră a teatrului brăilean, "Cheek to cheek", regizată de Alexandra Popescu. Această reprezentaţie, care va dura o oră şi 50 de minute, fără pauză, duce spectatorii în lumea strălucitoare a vedetelor şi îi lasă să vadă pustiul din vieţile celor care surâd graţios în lumina reflectoarelor. Piesa creionează un fragment din viaţa unui actor care nu are talent decât ca travestit şi a unei femei, antreprenor de pompe funebre, trecută de maturitat