Am rîs azi mult. Se poartă luptă grele pe meterezele judecăţii literare. Aşa că m-am documentat.
Cineva s-a hotărît să tragă un premiu literar de 10. 000 de euro pentru proză (detalii aici). A ales trei critici cunoscuţi care să facă o listă. Însă votul decisiv îl vor da 20 de blogări. O altă încercare-iniţiativă de promovat literatură română nouă. Să fie primită. Însă o reacţie a lui Nicolae Manolescu intrigă şi blogosfera, iar blogosfera cu pricina poate ar trebui să ne intrige la rîndul ei. Întrebarea e simplă: cine ne mai hotărăşte premiile sau listele de cărţi noi şi bune?
Revistele literare nu mai au căutare, blogurile – oricît şi-ar face unii iluzii – nu sînt nici ele mari motoare de consum literar, vînzările sînt mici, criticii literari sînt apatici şi prinşi în scheme de putere arhaice. Deci cine mai poate recomanda o carte bună, proaspătă, care să reaprindă interesul de lectură, cam ăsta ar fi punctul în care s-au ciocnit Manolescu şi blogosfera.
Manolescu pune întrebarea cine-s ăştia şi de ce-s ei “cei mai buni”? Un blogăr, care evident nu prea ştie cu ce se mănîncă “instituţia criticii”, se întreabă de ce iau revistele bani de la stat şi că sînt moştenite de la vechiul regim. Te doare capul.
Parcurgem pe sărite texte din blogurile juraţilor. 90% varză totală sau aproape totală. Unul singur mi-a plăcut, cu un titlu dickensian (aici). Restul au fost şi ei adunaţi pentru că a auzit un PR editorial că e bine să te dai pe lîngă blogări.
Despre “instituţii” acum. Pentru Nicolae Manolescu ştiu cum funcţionează algoritmul, a fost verificat funcţionează, îl aprob în bună parte. Se amestecă instituţia academică, revista recunoscută, lumea culturală atestată şi iese o voce credibilă. E mult mai complicat de atît. E şi mai complicat de cînd absolut totul e pe bani, piaţa culturală fără ajutoare de la stat se stinge. Iar mulţi dintre cei
