Zeci de experimente cu mâncarea fast-food au arătat că hamburgerii de la McDonald's se strică foarte greu, păstrându-și forma și textura Sursa: Reuters
Un canadian i-a întrebat pe cei de la celebrul lanț de restaurante de ce burgerii preparați de ei se degradează mult mai greu decât slte produse similare. Răspunsul: burgerii McDonald's nu mucegăiesc decât în anumite condiții.
Keith Warriner, şeful departamentului de studiu al alimentelor şi asigurare a calităţii din cadrul Universităţii Guelph din Canada, spune că burgerii, cartofii prăjiți și puiul de la McDonald's putrezesc ca orice alt aliment, în anumite condiţii.
Astfel, pentru a se dezvolta microbii, sunt necesari următorii factori: apă, nutrienți, căldură și timp.
"Dacă îndepărtăm unul sau mai multe elemente, microbii nu pot crește și nu pot strica mâncarea", spune profesorul Warriner, citat de Business Insider.
În cazul burgerilor de la McDonald's, mare parte din apă se pierde în procesul de preparare. Prin prăjire, pâinea este deshidratată. Asta înseamnă că, după preparare, burgerul este aproape uscat. Lăsat afară, în aer liber, fără umiditate și căldură, burgerul mai degrabă se usucă decât putrezește, a adăugat acesta.
Profesorul a insistat că dacă încercăm același experiment cu un burger făcut acasă, pe care îl deshidratăm, vom obține același rezultat. Fenomenul a fost confirmat și de un experiment realizat de către blogul "A Hamburger Today".