În perioada 3-15 octombrie, hipermarketul Auchan își așteaptă clienții cu cel mai mare Târg de vinuri organizat de Auchan în România în care vor fi prezente 500 de tipuri și mărci de vin din toată lumea. Soiuri de vin din 15 țări, atât ale producătorilor locali cât și din alte țări cu tradiție de pe toate continentele, vor fi disponibile pe aleea centrală a magazinelor: Europa (România, Franța, Italia, Portugalia, Spania, Ungaria, Moldova, Germania), Asia (China), Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, America de Sud (Argentina, Chile) și America de Nord (SUA). Au fost pregătite sortimente de vin pentru toate gusturile: alb, roze sau roșu, sec, demisec sau demidulce. Nu vor lipsi vinurile spumante, vermutul, vinul BIO și Diet, iar pentru șoferi o diversitate de vin fără alcool. Pentru cunoscători, a fost selecționat vin de colecție
și vor fi expuse sticle cu vin prezentate în ambalaje speciale. Clienții vor avea ocazia să își creeze propria cramă de la Târgul de vinuri Auchan, alegându-și soiurile și cupajele, tipul de vin, dar și volumul îmbutelierii. Vor fi prezente diferite ambalaje de la 0,25L la butoaie de 20L, se arată într-un comunicat Auchan România.