Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Barça şi Montpellier au plecat cu coada între picioare din România! De ce n-am putea bate şi Veszprem?"

Publicat in Pro Sport, marți 2 octombrie 2012 ·

HCM Constanţa se pregăteşte de un meci de zile mari, partida cu Veszprem (mâine, ora 20:00, DigiSport 2), contând pentru grupa B a Ligii Campionilor. "Marinarii" vor juca în premieră un meci în această competiţie la Bucureşti, întrucât sala din Constanţa nu este omologată pentru Champions League. "Proiectul pentru o sală în Constanţa există, avem doar problema finanţării. Sperăm ca pe viitor să rezolvăm şi această situaţie, iar HCM-ul să-şi dispute jocurile de acasă în sala în care se antrenează", a declarat Marius Puşcaşi, vicepreşedintele HCM Constanţa. Pe lângă meciul cu Veszprem, campioana României va mai juca două partide la Bucureşti, cu Atletico şi Kiel, în timp ce jocurile cu Celje şi Savehof se vor disputa la Buzău.

Revenind la partida cu Veszprem, oficialii HCM-ului au susţinut că echipa este pregătită pentru a da replica unui adversar cotat cu şanse mari de a a junge în Final 4. "Veszprem seamănă cun team adevărat, dar noi am mai întâlnit astfel de echipe, precum Montpellier sau Barcelona, şi au părăsit România cu coada între picioare. Este şi un meci emoţionant, să nu uităm că Veszprem a fost echipa unui jucător drag nouă, Marian Cozma. Băieţii trebuie să-l facă mândru pe Marian, acolo unde este, că a provenit din şcoala handbalului românesc", a afirmat Nurhan Ali, directorul executiv al clubului, revenit în funcţie după o perioadă de vacanţă.

Zvonko Sundovski, antrenorul macedonian al HCM-ului, a făcut apel către publicul bucureştean pentru partida de mâine. "Am mai avut ceva probleme cu accidentările, însă toţi băieţii vor fi gata să lupte cu toate forţele împotriva lui Veszprem. Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă, dar un rezultat bun pentru noi ar fi doar o victorie. Mizăm pe aportul publicului, spectatorii trebuie să fie al 8-lea jucător", a punctat Sundovski, care îl vede pe Laszlo Nagy cel mai periculos jucător din tabăra lui Veszp

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 41 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 45 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°