Două reactoare nucleare sud-coreene instalate în zone diferite au fost oprite marţi, unul din cauza unei probleme la barele de control, al doilea din cauza unei defecţiuni la o pompă de aprovizionare cu apă, a anunţat operatorul public coreean Korea Hydro and Nuclear Power (KHNP), relatează AFP.
"Nu există nicio legătură între cele două incidente", unul afectând o centrală situată la Yeonggwang, în partea de sud-vest a ţării, iar celălalt fiind înregistrat la Shingori, în partea de sud-est, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al KHNP.
Pus în funcţiune în februarie 2011, reactorul din Shingori, în apropiere de oraşul portuar Busan, a fost oprit după o alertă la ora locală 08.10 (02.10, ora României).
"S-a înregistrat o problemă la barele de control ale reactorului, dar acesta este acum stabil şi nu există niciun pericol de scurgere radioactivă", a asigurat purtătorul de cuvânt. Barele de control permit controlul reacţiilor în lanţ.
Al doilea reactor s-a oprit automat din cauza unei defecţiuni de funcţionare a unei pompe de aprovizionare cu apă de răcire, potrivit KHNP.
În iulie, un alt reactor de 1.000 megawaţi de la această centrală, situată la aproximativ 260 de kilometri sud de Seul, s-a oprit automat după un incident similar.
Coreea de Sud deţine 23 de reactoare nucleare, care furnizează aproximativ 35 la sută din consumul de energie electrică al ţării.
Guvernul a declarat că nu va repune în discuţie programul său de electricitate nucleară în pofida accidentului de la Fukushima, în Japonia, de acum un an.