Exact ca in cazul lui Ioan Nelu Botis, fostul ministru al Muncii cazut in plasa ANI, demisia lui Vasile Cepoi de la Ministerul Sanatatii ar fi fost un act de normalitate politica, daca s-ar fi intamplat la vreme, adica imediat dupa ce acuzatiile au devenit publice.
Amanarea ei vreme de inca o saptamana nu a folosit nimanui. Nici d-lui Cepoi, nici guvernului din care face parte. Cu atat mai mult cu cat iata ca amanarea nu a fost motivata de necesitatea gasirii unui inlocuitor.
Demisia nu inseamna ca dl. Cepoi este vinovat. Asta va decide o instanta de judecata. Inseamna doar ca asupra domniei sale planeaza suspiciuni grave, constatate de o institutie a statului specializata in chestiuni de integritate. Si aceste suspiciuni se rasfrang inevitabil asupra institutiei pe care o conduce si asupra guvernului din care face parte. O situatie inacceptabila care impune o demisie, chiar si a unui eventual nevinovat.
Este regretabil ca dl. Cepoi a prasit guvernul, era unul dintre putinii specialisti in domeniul gestionat. Dar demisia si implicit pierderea erau inevitabile.
Interesant este ca nici de aceasta data ministru nu a ajuns omul, probabil, cel mai indrituit sa ocupe aceasta functie. Si ma refer la Raed Arafat. Este indrituit nu in virtutea performantelor sale de medic, ci in virtutea performantelor sale manageriale in domeniul politicilor publice. De fapt, Raed Arafat este initiatorul si creatorul uneia dintre putinele politci publice de succes din Romania. Si exact asta trebuie sa faca un ministru - politici publice.
Raed Arafat a preluat de facto conducerea ministerului, dar nu este ministru cu acte in regula, functia fiind preluata interimar de Victor Ponta care a si anuntat ca pana in 9 decembrie este putin probabil sa numeasca un alt ministru. Varianta oficiala este ca Raed Arafat a refuzat titularizarea. Es
