Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit ca să-și apere prietenul

Publicat in Libertatea, marți 2 octombrie 2012 · ·

Trupul neînsufleţit al puştiului olimplic, înjunghiat în inimă pe o stradă din Bucureşti, a fost luat acasă ieri dimineaţă de la IML. Între timp, ancheta scoate la iveală informaţii incredibile, iar poliţiştii de la Omoruri sunt tot mai aproape de asasinul adolescentului de 16 ani. Trupul neînsufleţit al puştiului olimplic, înjunghiat în inimă pe o stradă din Bucureşti, a fost luat acasă ieri dimineaţă de la IML. Între timp, ancheta scoate la iveală informaţii incredibile, iar poliţiştii de la Omoruri sunt tot mai aproape de asasinul adolescentului de 16 ani.

Mama şi bunica lui Andrei Ungureanu au mers ieri dimineaţă la IML şi au ridicat trupul neînsufleţit al puştiului pentru a-l aduce acasă, unde va fi plâns de familie şi de prieteni până când fi înmormântat. Anchetatorii au aflat că, în seara în care s-a întâmplat tragedia, puştiul olimpic la franceză şi la engleză a încercat să se lupte cu asasinul pentru a-şi salva amicul asupra căruia tăbărâse cuţitarul.

Când prima lovitură a ţintit ca din senin braţul amicului său, Andrei a încercat să-l dezarmeze pe nemernic, dar a sfârşit prin a muri în stradă înjunghiat. În acel moment, Romeo, care a scăpat cu viaţă, purta jacheta lui Andrei, haină pe care adolescentul ucis i-o dăduse cu puţin timp înainte, în părculeţul din cartier în care au sporovăit, pentru că i se făcuse frig.

Înainte de a suna la 112, Romeo a rugat un şofer să-i dea puţină apă să-l spele pe Andrei care-i horcăia în braţe. În timp ce familia îl plânge pe tânăr, poliţiştii şi procurorii bucureşteni trec prin sita anchetei fel de fel de indivizi. “Avem un cerc de suspecţi şi e foarte probabil ca printre aceştia să fie şi asasinul”, ne-au declarat surse judiciare. Aseară, la Poliţia Capitalei era anchetat un personaj care ar putea fi criminalul căutat de sâmbătă încoace.

Citește și:

Am fost acasă la Andrei, puştiul de 16 ani

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°