Voinţa Stroieşti a reuşit să stabilească scorul campionatului, după ce a zdrobit pur şi simplu formaţia Viitorul Liteni, cu scorul de 18 – 0. Echipa din Stroieşti nu este la primul scor fluviu în acest sezon, în etapa a treia impunându-se cu 11 – 0 în meciul cu Bucovina II Rădăuţi. Cu ajutorul victoriei din această etapă cu numărul 7 din Liga a IV-a juniori, Voinţa rămâne în continuare lider, cu maxim de puncte, la fel ca şi FC Pojorâta, care a trecut acasă de CS Gura Humorului cu 3 – 1. Bradul Putna a rămas pe poziţia a treia, la o singură victorie de primele două clasate, în etapa de duminică impunându-se fără probleme pe teren propriu cu scorul de 4 – 0 în compania Moldovei Drăguşeni. Un alt meci cu multe goluri a fost cel dintre Avântul Volovăţ şi Florconstruct Pătrăuţi, în care gazdele au câştigat la scor de tenis, 6 – 0 şi şi-au păstrat poziţia a cincea în clasament. În subsolul clasamentului, Sporting II Arbore a reuşit prima victorie din acest sezon, 3 – 2 cu Unirea Boroaia şi a cedat ultimul loc, urcând trei poziţii în clasament.
Rezultatele etapei a VII-a
Avântul Volovăţ – Florconstruct Pătrăuţi 6 – 0
FC Pojorâta – CS Gura Humorului 3 – 1
Şomuz Fălticeni – Rapid CFR II Mihoveni 3 – 0
Voinţa Stroieşti – Viitorul Liteni 18 – 0
Bradul Putna – Moldova Drăguşeni 4 – 0
Sporting II Arbore – Unirea Boroaia 3 – 2
Foresta Mălini – Bucovina II Rădăuţi 5 – 1
Zimbrul Siret – Minerul Iacobeni 1 – 0
Clasament
1. Voinţa Stroieşti 7 7 0 0 57-5 28p
2. FC Pojorâta 7 7 0 0 36-2 28p
3. Bradul Putna 7 6 0 1 35-11 24p
4. Şomuz Fălticeni 7 5 2 0 35-2 22p
5. Avântul Volovăţ 7 5 0 2 25-8 20p
6. CS Gura Humorului 7 3 1 3 21-10 13p
7. Foresta Mălini 7 3 1 3 13-20 13p
8. Rapid CFR II Mihoveni 7 3 0 4 18-22 12p
9. Viitorul Liteni 7 3 0 4 20-40 12p
10. Moldova Drăguşeni