Filarmonica 'George Enescu' anunţă Joi 4 şi Vineri 5 Octombrie la ora 19 deschiderea stagiunii 2012 - 2013 cu un concert extraordinar ce marchează împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu. La pupitrul orchestrei simfonice se va afla dirijorul Horia Andreescu iar programul serii va cuprinde Fantezia pentru pian, cor şi orchestră, în do minor op. 80, solist Valentin Gheorghiu şi Simfonia nr. 9, în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven. Îşi dă concursul Corul Filarmonicii 'George Enescu', dirijor: Iosif Ion Prunner. Solişti: Adela Zaharia - soprană, Carmen Topciu - alto, Cristian Mogoşan - tenor, Marius Boloş - bas.
Înainte de începerea concertului din 4 octombrie va fi lansat un CD Beethoven, prezentat de directorul Filarmonicii 'George Enescu', domnul Andrei Dimitriu şi de Jean-Charles Hoffelé, jurnalist Diapason, muzicolog şi editor.
Maestrul George Georgescu (1887 - 1964) dirijează în 4 ianuarie 1920 primul său concert la Ateneul Român. Începând cu anul 1921 devine, pentru patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti. În timpul directoratului său, orchestra simfonică a Filarmonicii atinge deplina maturitate, ajungând la rangul marilor orchestre ale lumii. Datorită notorietăţii internaţionale ale maestrului şi a relaţiilor sale de prietenie cu marii muzicieni ai lumii la Bucureşti au venit numeroşi compozitori şi instrumentişti: Richard Strauss, Maurice Ravel, Pietro Mascagni, Igor Stravinski, Jaques Thibaud, Arthur Rubinstein. George Georgescu a promovat intens creaţia muzicală românească, numele cele mai frecvente fiind: George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Martian Negrea, Constantin Silvestri.
George Georgescu a fost mereu apropiat de orchestră ?i puternic implicat în viaţa muzicală a timpului său. Ultimul co