Când Traian Băsescu l-a numit pe Ponta premier, aducând USL la guvernare, a pus pe tava PDL o „pleaşcă“ de zile mari, aşa cum acesta nici nu visa. Ceea ce la început părea doar o dificilă adaptare la aerul rarefiat al puterii, o inabilitate ghinionistă în numirea unor miniştri, s-a dovedit rapid a fi o combinaţie spectaculoasă de prostie, rea-credinţă, neprofesionalism şi populism. În lungul şir al eşecurilor guvernării Ponta, care, după cum merg lucrurile, e departe de a fi atins apogeul, e greu de spus care dintre acestea a atârnat mai greu în balanţă.
Explicaţia nu e complicată: PSD şi PNL sunt conduse de doi lideri a căror principală calitate este imensul tupeu şi care, firesc, s-au înconjurat de oameni asemenea lor, pentru care termenul mediocru este un alint de bunicuţă octogenară şi niţel dusă cu capul. Nu e de mirare, deci, că politica USL balansează periculos între cârlănie şi prostovănie, între iraţional şi incompetenţă crasă. Eşecul răsunător al referendumului, cu suita lui de încălcări ale statului de drept, de tentative de subordonare a justiţiei şi Curţii Constituţionale, a revoltat cancelariile şi a generat o neîncredere şi suspiciune greu de vindecat. Philip Gordon continuă să repete pe un ton apăsat: „În mod clar, continuăm să urmărim România foarte strâns. Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe preşedinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituţionale“. Avertismentul e limpede, eventualele manevre viitoare ale lui Voiculescu, Antonescu, Ponta vor beneficia de acelaşi tratament ca şi puciul din vară. Te-ai fi aşteptat ca imaginea zdrenţe şi afrontul adus oficialilor români - Hillary Clinton i-a refuzat lui Titus Corlăţean o banală întâlnire de 10 minute - să-i fi învăţat ceva pe guvernanţii şi liderii USL. Să-i fi înv
