Industria asigurărilor este de patru ani în recesiune, iar actorii de pe această piaţă, obişnuiţi cu creşteri de 20-30% pe an între 2000 şi 2008, se întreabă acum ce trebuie să facă pentru ca acest sector să nu mai fie veşnic unul "cu potenţial" în cadrul economiei româneşti.

Cheltuielile cu asigurările per capita au fost de 97 de euro în 2011, mai reduse decât în Bulgaria, unde PIB per capita este de 5.000 de euro, faţă de 7.200 de euro în România.

În Ungaria sau Polonia, unde PIB per capita este de 12.000-13.000 de euro, deci dublu faţă de România, cheltuiala anuală cu asigurările per capita nu este dublă, ci triplă, de peste 300 de euro.

Aceste diferenţe au fost mereu faţă de ţările din Europa de Est, dar când piaţa creştea, intensitatea întrebării nu era aşa de ridicată. Acum, când sunt scăderi an de an, firmele şi brokerii încep să se întrebe - de ce? Şi ce trebuie făcut pentru ca oamenii să fie convinşi că asigurarea este o investiţie, nu doar o cheltuială?

Cu toate că este conectată strâns de aproape toate sectoarele mari ale economiei, industria asigurărilor este în general o lume închisă.

Un bun specialist se formează în cel puţin 10 ani, de aceea cine intră de obicei în acest sector rămâne, iar mutările de manageri se fac în mare proporţie de la o companie de profil la alta şi nu din alte sectoare, chiar leasing sau bancar. De aceea, ceea ce se întâmplă în interiorul acestei industrii rămâne de obicei în interior. De puţine ori au ieşit la iveală frământările şi tensiunile - eventual odată cu plângerile unor service-uri faţă de asigurători că nu îşi încasează banii la timp, la scandalul numirilor politice în Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor sau în legătură cu legea de asigurare obligatorie a clădirilor.

În plus, cu toate plângerile reprezentanţilor acestui sector că piaţa este redusă, sub potenţial, faţă de