Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aventurosul Tom Sawyer a existat în realitate! Află cine l-a inspirat pe Mark Twain

Publicat in Antena 3, marți 2 octombrie 2012 ·

Tom Sawyer este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai iubite personaje din literatura americană, însă omul dupa care s-a creat personajul fictiv a fost în viaţa reală un pompier căruia îi plăcea băutura şi care, în cele din urmă, a devenit barman, scrie Daily Mail.

VEZI AICI IMAGINI CU ADEVĂRATUL TOM SAWYER

Un articol publicat în The Smithsonian arată relatia dintre Mark Twain, al cărui nume real era Samuel Clemens, şi Sawyer cu care s-a întâlnit în San Francisco în secolul 19. Cei doi au avut multe aventuri împreună, jucau jocuri de noroc în Nevada şi petreceau în saloanele din San Francisco.

Sawyer s-a născut în Brooklyn şi s-a mutat în California, unde a lucrat voluntar ca pompier, poliţist şi vameş. Înainte de a pleca la drum către vest, Sawyer a salvat 90 de oameni dintr-un incendiu.

Astfel de acţiuni câştigă respectul oricui, mai ales al lui Twain al cărui frate a murit într-un incendiu în timp ce lucra la construirea unui vapor cu aburi.

Sawyer povesteşte cum, dupa o noapte petrecută în Nevada, cei doi s-au întors în San Francisco, Twain anunţându-şi prietenul ca va construi un personaj în cartea ce urmează să o scrie.

''A venit la mine şi mi-a pus mâinile pe umeri zicându-mi: Tom, am să scriu o carte despre un baiat şi tipul de băiat pe care îl am în minte este unul dintre cei mai duri. Este un băiat aşa cum ar fi trebuit să fii tu în copilarie. Câte copii vei lua Tom? Jumătate ?'', a declarat Sawyer pentru un ziar local, la scurt timp după ce Twain a publicat cartea.

Ilustratie din cartea "The Adventures of Tom Sawyer", Mark Twain - prima ediţie

Sawyer a mai povestit pentru ziarul local cum Twain îi spunea: ''Într-o zi am să te pun iar între paginile cărţilor'' şi eu i-am zis '' Dă-i drumul, Sam, dar numai nu-mi poci numele''

Tom S

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 20 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 43 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 45 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°