Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre TVR Cultural și ICR New York

Publicat in Revista22, marți 2 octombrie 2012 ·

În 15 septembrie, cu un minut înainte de miezul nopții, canalul cultural al TVR și-a încetat emisia. Faptul se datorează unui plan de măsuri care, pe hârtie, ar trebui să redreseze situația financiară a instituției amintite.

Nu am fost un spectator fidel al canalului; adică televizorul meu nu era blocat pe frecvența TVR Cultural. Aveam emisiuni preferate, mă uitam la filme și la reluări programate la ore rezonabile. Închiderea canalului poate părea o idee bună, dacă singura unitate de măsură au fost audiențele. Dar, până la urmă, Lady Gaga va fi mai populară decât Wagner – cel puțin în anul ăsta. Și poate și la anul! Dar asta ce ar însemna? Ca nicio casă de producție muzicală să nu mai înregistreze muzica lui Wagner, pentru că oricum vor vinde mai puțin decât dacă ar fi ales să scoală un CD cu noua divă pop?

Am fost asigurați că TVR 1 și TVR 2 vor suplini lipsa canalului deja desființat printr-o nouă grilă, care va cuprinde mai multe programe culturale decât eram obișnuiți până acum să vedem. Nu știu de ce, dar parcă văd că aceste emisiuni vor fi programate la ore imposibile, după miezul nopții, ca și cum ar fi ceva deocheat și rușinos, care nu trebuie văzut de prea multă lume. Logica TVR Cultural era că emisiunile erau programate la ore rezonabile, accesibile și adolescenților, pentru ca apoi să fie reluate de câteva ori, astfel încât oricine ai fi fost, oricare ar fi fost programul de lucru, să te poți bucura de ele, să te poți instrui.

Pentru necunoscători, TVR Cultural trebuie să le fi părut un canal prețios, unde niște oameni care nu aveau deloc sex-appeal-ul asistentelor de la alte show-uri de televiziune se bucurau discutând despre lucruri și oameni cu realizări îndoielnice. Îndoielnice, pentru că poate atunci mulți spectatori se întâlneau prima dată cu un spectacol de dans, de teatru, un film experimental, un tablou de avangardă, o scu

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii, nostalgici după comunism. Datele halucinante ale unui studiu: 66% din români îl consideră pe Ceaușescu un lider bun

Adevarul acum 18 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism.

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 46 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°