IAŞI. Rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae este surprins de faptul că premierul Victor Ponta a acceptat atât de rapid demisia lui Vasile Cepoi din fruntea Ministerului Sănătăţii.
Astărăstoae, totodată preşedinte al Colegiului Medicilor, susţine că Vasile Cepoi era cel mai competent ministru din actualul executiv.
„Regret că premierul Ponta i-a aprobat demisia. Se pare că primul ministru e mai interesat de propria imagine decât să apere adevărul”, a spus Vasile Astărăstoae.
Azi, Vasile Cepoi, a explicat care au fost motivele care au stat la baza demisiei sale din fruntea Ministerului Sănătăţii.
El a declarat că a demisionat pentru a-şi proteja familia şi pentru a nu aduce prejudicii imaginii Ministerului şi Guvernului.
Mai mult, acesta a declarat că articolul în baza căruia este acuzat de ANI de infracţiuni de conflict de interese nu există.
„Am demisionat pentru a-mi proteja familia şi pentru a nu expune Ministerul Sănătăţii şi Guvernul la o ştirbire a imaginii pentru nişte acuzaţii care nu au fost dovedite, dar pentru care am fost hărţuit. Articolul în baza căruia sunt eu acuzat nu există, E greu să mă simt vinovat atât timp cât baza legala în care eu am fost acuzat nu există”, a afirmat Cepoi.
Ministrul demisionar a devenit în schimb consilier al premierului şi se va ocupa în continuare de coordonarea proiectului noii Legi a Sănătăţii.

A