Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manager pentru Mourinho » Ionuţ Lupescu va conduce toate proiectele tehnice şi de dezvoltare ale antrenorilor europeni

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Oficialii UEFA explică ascensiunea miraculoasă a românului prin ”seriozitatea şi cunoştinţele sale”. Versiunea neoficială vorbeşte despre un sprijin puternic al falangei germane de la UEFA, dar şi de un ajutor interesat din partea lui Mircea Sandu

Nu mai e nici un dubiu: Ionuţ Lupescu e, începînd de luni, noul şef al Comisiei Tehnice UEFA! Practic, el devine boss-ul antrenorilor europeni, de la Mourinho, Ferguson şi Capello pînă la Mancini, Piţurcă şi Rednic! O lovitură profesională şi de imagine dată de Kaiser după numai un an petrecut în structurile forului continental. Cum a fost însă posibilă o asemenea ascensiune fulminantă?

"Va fi ajutat de experţi"

"A impresionat pe toată lumea la UEFA cu seriozitatea şi cunoştinţele sale" e explicaţia oferită pentru GSP de oficiali ai forului continental. Tot ei detaliază: "Lupescu va coordona toate proiectele tehnice şi de dezvoltare pe zona antrenorilor şi va avea alături o echipă de experţi. Va fi ca un administrator al acestei divizii UEFA". În plus, fostul internaţional se va ocupa şi de programe de dezvoltare a fotbalului juvenil, cu precădere la nivel de masă.

Beckenbauer şi Naşu'

Aceasta e versiunea oficială. Cea neoficială cuprinde două direcţii. Unu: Ionuţ ar fi fost susţinut foarte puternic de falanga germană din UEFA, însuşi Beckenbauer, cu care Lupescu e amic, avînd un cuvînt de spus în alegerea românului. Şi doi: Mircea Sandu n-ar fi străin de această mişcare în ideea că noul post de la UEFA îl va scoate pe "Kaiser" din cursa pentru şefia FRF în 2014, cînd Naşu' ar prefera să-i predea ştafeta lui Gică Popescu, iar el să rămînă cu un post onorific.

Carieră caraghioasă ca antrenor

Lupescu îl înlocuieşte la UEFA pe Andy Roxburgh, care, în '94, cînd a preluat funcţia, avea în spate două calificări importante cu "naţionala" Scoţiei, la CM '90 şi la Eur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°