Sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), conceput pentru companii mici, care nu îndeplinesc condiţiile de listare la bursă (profit, număr acţionari, cifră de afaceri) are de ieri primul client la BVB. Pro Vorbas este o companie care oferă servicii de curăţenie pentru hoteluri, birouri, spaţii comerciale. Nu are vise prea mari de finanţare folosind pârghiile bursei (e şi dificil când eşti companie de buzunar, cifra de afaceri e mică iar criza mare), nici nu doreşte să ofere exitul providenţial pentru acţionariat captiv (ar fi şi greu fiind o companie de familie cu numai 3 acţionari), dar a considerat listarea o oportunitate..de imagine. Cu numai 2000 euro (210 CNVM, 300-400 euro avocatul, restul BVB şi ceva taxe) publicitatea e asigurată iar o companie mică chiar are nevoie de aşa ceva.
Perspectiva investitorului
Veniturile totale estimate pentru 2012 sunt de 1,82 milioane lei, cu profit net de 0,4 milioane lei şi promisiunea că 75% din profit va fi distribuit ca dividende. Societatea a crescut repede de la înfiinţare (2008), veniturile totale majorând-se de peste 10 ori în 4 ani iar firma "nu are datorii la bănci" , conform acţionarului majoritar (75%), italianul Deborha Gambacorta. Cei trei acţionari urmează să renunţe la 25% din deţineri în perioada următoare pentru a asigura free-float-ul necesar la bursă vânzând 225.000 acţiuni la un preţ de aproximativ 3,5 lei. Cum profitul pe acţiune estimat pentru 2012 este de 0,44 lei, asta ar echivala cu un PER de 7,9. La o rată de distribuţie a dividendului de 75%, randamentul la dividend ar fi de 9,4% (dividend de 0,33 lei/acţiune), ceea ce nu e deloc rău în comparaţie cu dobânda la termen bancară. Singura problemă aici este dacă ţintele estimate sunt şi atinse de companie şi în ce măsură viteza de expansiune din ultimii ani va continua . Structura de clienţi oferă de asemenea ceva riscuri asociate, e