Timp de aproape două săptămâni, românii, în general, şi cei din Râmnicu Vâlcea, în special, au stat cu sufletul la gură şi cu ochii la televizor, să vadă dacă privatizarea Oltchim, a cărei licitaţie o câştigase Dan Diaconescu, va reporni combinatul. Nu s-a repornit nimic, iar decontul spectacolului îl vor face tot muncitorii. Timp de aproape două săptămâni, românii, în general, şi cei din Râmnicu Vâlcea, în special, au stat cu sufletul la gură şi cu ochii la televizor, să vadă dacă privatizarea Oltchim, a cărei licitaţie o câştigase Dan Diaconescu, va reporni combinatul. Nu s-a repornit nimic, iar decontul spectacolului îl vor face tot muncitorii.
“Ciocoii”, “poporul”, “privatizare strategică”, “salarii restante”, “interesul naţional”, “servicii secrete”, “saci cu bani” – pe scurt: privatizarea Oltchim... care a eşuat luni seara. Cu un montaj bun, din tot ce s-a televizat în ultimele două săptămâni despre tentativa de vânzare a celui mai important combinat chimic din România s-ar putea face o comedie de Oscar.
La final, câştigătorul licitaţiei, DD, nu a avut cele 45 de milioane de euro promise şi a ratat contractul. Cine a câştigat şi cine a pierdut? Au pierdut muncitorii de la Oltchim, care sunt în şomaj tehnic din cauză că Oltchim este închis din data de 23 august, ba mai mult, ei nu şi-au primit încă salariile pe august şi pe septembrie nici aşa, micşorate cu 25%.
De asemenea, au pierdut, sau urmează să piardă, românii din judeţele Vâlcea, Argeş şi Gorj care lucrează în unităţi economice dependente de Oltchim - adică, aproximativ 20.000 de familii, după cum a apreciat şeful interimar al sindicatului Oltchim, Corneliu Cernev.
Cine are de câştigat? Dan Diaconescu! Sigur, statul îi va lua cei 150.000 de euro depuşi garanţie la licitaţie, dar prin această privatizare la mişto şi-a făcut o campanie electorală pentru alegerile din decembrie, care, al