Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlnire Mona Pivniceru – Viviane Reding, joi, la Bruxelles

Publicat in Vremea Noua, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, va fi primită joi, la Bruxelles, de vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, care deţine şi portofoliul pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie.

Informaţia privind această întâlnire programată pentru joi apare pe agenda săptămânală a oficialului Comisiei Europene.

Potrivit unui articol “Gândul”, Pivniceru a ratat ocazia să se întâlnească pe 19 septembrie cu Reding. Purtătoarea de cuvânt a Vivianei Reding a declarat pentru “Gândul” că întâlnirea Reding-Piviniceru, programată pentru miercuri, 19 septembrie, a fost anulată pentru că în “agenda ministrului român a intervenit o schimbare”.

Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în contextul în care Pivniceru a demarat procedura de selecţie a viitorului procuror general şi a procurorului şef al DNA. Întâlnirea urma să aibă loc la Viena, în cadrul Conferinţei Miniştrilor Justiţiei din Consiliului Europei. Ministrul Pivniceru a explicat pentru “Gândul”, prin intermediul consilierei sale, că şi-a anulat deplasarea la Viena pentru că de la biroul Vivianei Reding a fost informată că nu era posibilă o discuţie pe larg cu comisarul european.

Cristina Manda, consilieră a ministrului Pivniceru, a explicat că în cadrul conferinţei de la Viena ministrul Justiţiei ar fi avut posibilitatea doar să “dea mâna” cu comisarul Reding în cadrul unei cine informale. Reprezentanta MJ a mai precizat că Pivniceru a fost reţinută la Bucureşti şi de şedinţa de Guvern de miercuri dimineaţă şi de întâlnirea de la CSM de joi.

Pivniceru a declarat, pe 20 septembrie, că Viviane Reding, comisarul european pe Justiţie, nu fixase o întâlnire bilaterală cu ea, existând şansa uneia informale, de prezentare a sa ca ministru al Justiţiei.

“Exista şansă să existe o întâlnire informală, de prezentare a mea ca ministru. Nu s-a statuat asupra unei întâlniri bilaterale, să

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 3 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 3 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Tricolorii au intrat în procesul de refacere pentru meciul decisiv cu Slovacia

Mediafax acum o ora
Pe lângă terapia cu vacuum şi tratamentele pe care tricolorii le au în program cu staff-ul medical, aceştia au intrat în piscina cu apă rece şi în bazin, pentru un proces de refacere mai eficient şi mai rapid, anunţă FRF. Ultimul meci din grupă, dec

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 2 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Marius Tucă Show începe luni, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 6 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 5 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

18°
dum.

19°/25°
lun.

18°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°