Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nikola Karabatici, pus sub acuzare în cadrul scandalului de la Montpellier

Publicat in Pro Sport, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Nikola Karabatici, starul handbalului francez, a fost pus sub acuzare, marţi seară, la Montpellier, pentru escrocherie în cazul meciului trucat şi pus în libertate, la fel ca şi fratele său Luka, a anunţat avocatul jucătorilor, Jean-Marc Phung, informează AFP.

Punerea în libertate a fost însoţită de o măsură de control judiciar prevăzând o cauţiune, a cărei valoare nu a fost comunicată de avocaţi. El nu are voie să aibă vreo întâlnire cu staful clubului şi cu alte persoane implicate în dosar, a precizat Phung.

"Am pariat? Nu, nu am pariat. A pariat prietena mea? Da. M-a informat? Da. De ce a pariat? De doi ani urmăreşte echipa Montpellier, ea ştia campionatul", le-a spus jucătorul magistraţilor.

În total, 13 persoane au fost puse sub acuzare în cadrul unei anchete privind un meci de handbal aranjat, Cesson - Montpellier din 12 mai, pe fondul pariurilor sportive.

Pariurile incriminate s-au ridicat la 87.880 de euro şi au generat un câştig net de 252.880 de euro. Sume de bani de 40 de ori mai mari decât de obicei au fost plasate în proporţie de 99,4 la sută pe un scor defavorabil echipei Montpellier la pauză, ceea ce a alertat autoritatea franceză în domeniu.

Pariurile au fost efectuate doar în trei zone (Montpellier, Rennes şi regiunea Parisului) şi au fost achitate cash cu câte o sută de euro, ceea ce permite pariorilor să-şi păstreze anonimatul în momentul în care îşi încasează câştigul.

Sursa: Mediafax

Nikola Karabatici, starul handbalului francez, a fost pus sub acuzare, marţi seară, la Montpellier, pentru escrocherie în cazul meciului trucat şi pus în libertate, la fel ca şi fratele său Luka, a anunţat avocatul jucătorilor, Jean-Marc Phung, informează AFP.

Punerea în libertate a fost însoţită de o măsură de control judiciar prevăzând o cauţiune, a cărei valoare nu a fost comunicată de avocaţi. El nu are voie s

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum o ora
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Percheziții DNA la o firmă de ridesharing din Timișoara. Prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei

Adevarul acum 27 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei societăți comerciale de ridesharing din Timișoara.

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală la Osaka și poate da peste principala favorită

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Jaqueline Cristian (47 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA, 23 de ani), scor 0-6, 6-4, 6-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului 250 de la Osaka.

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 3 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

Trump acordă postum Medalia Prezidenţială a Libertăţii lui Charlie Kirk / ”A fost asasinat în floarea vârstei pentru că a spus cu curaj adevărul”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump i-a acordat, marţi, postum, lui Charlie Kirk Medalia Prezidenţială a Libertăţii, spunând că introduce numele activistului conservator decedat ”în lista adevăraţilor eroi ame

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

5°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°