Avem tot ce ne trebuie. Avem Internet – „the world at our fingertips“, cum ar veni. Sîntem online, multimedia, interconectaţi. Ne facem cumpărăturile pe net, ne alegem cărţi, aparate electronice sau haine, ne comandăm mîncare, ne rezervăm bilete de avion, facem tururi virtuale prin camere de hotel, ne plimbăm nestingheriţi pe străzile din Google Maps.
Toate întrebările, angoasele, problemele, singurătăţile noastre îşi găsesc rezolvarea şi răspunsul acolo. Nu trebuie decît să introducem un cuvînt în căsuţa magică a motorului de căutare şi... gata.
În aceste condiţii, ce ne-ar fi oprit să ne căutăm parteneri – de discuţie, de afaceri, de sex, de viaţă – prin aceleaşi mijloace? Nimic. Şi aşa au apărut site-urile de networking & socializare, respectiv cele de online dating.
DE ACELASI AUTOR Sebastian LEITNER: "Muzica clasică nu e plictisitoare" - interviu „Lumea în biblioteca mea” Inspiraţia vine de la Brăila Frumos e în octombrie la Sibiu - Astra Film Festival 2012, Ediţia a XII-a În articolul „Looking for Someone“, apărut în The New Yorker, în iulie 2011, Nick Paumgarten scrie: „Site-urile de online dating, oricare ar fi motivele lor comerciale, pleacă de la premisa că trebuie să existe o cale mai bună. Acestea abordează misterul primar al atracţiei umane cu o mînă sistematică, aproape prometeică. Se bazează pe algoritmi, acele ecuaţii şi procese matematice care fac posibilă efectuarea unor realizări numerice dincolo de capacitatea creierului uman. Unele adaugă un strat suplimentar de proiecţie şi interpretare; aderă la o anumită teorie a compatibilităţii, care-şi trage rădăcinile din psihologie sau neurochimie sau codificare genetică, sau se definesc pe sine prin alţi indicatori, mai evidenţi, de similitudine, precum rasa, religia, înclinaţiile sexuale, simţul umorului sau gusturile muzicale. Acestea sînt cele care îţi permit, practic, să te uiţi
