Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sir Alex Ferguson a lăudat CFR Cluj: Determinarea lor a făcut ca meciul să fie dificil

Publicat in Adevarul, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Antrenorul celor de la Manchester United, Sir Alex Ferguson, recunoaşte că a fost un meci greu pentru echipa sa, însă victoria este meritată. Acesta vrea ca după dubla cu Braga calificarea să fie rezolvată.

"Totdeauna este dificil când joci în deplasare să fi condus cu 1-0. Am fost echipa mai bună. Primul gol al CFR-ului a fost foarte frumos. Este o echipă cu o atitudine bună. Noi avem 6 puncte, iar în dubla cu Braga sperăm să ne calificăm Am avut noroc la primul gol a lui Van Persie, dar per total cred că ne-am descurcat bine. Cuplul Van Persie-Rooney trebuie să joace bine împreună și să se găsească bine pe teren. De Gea este un jucător tânăr, are o carieră frumoasă în față, a avut intervenții bune în această seară. Am reușit să închidem foarte bine acțiunile de contratac ale celor de la CFR Cluj. Atuul lor este determinarea cu care joacă până la sfârșit. S-a vazut acest lucru și în maniera cu care au tratat ultimele 15 minute ale partidei. Au șanse să se califice", a spus Sir Alex Ferguson.

De celalată parte, ceferistul Rafael Bastos şi-ar fi dorit un rezultat de egalitate.

"Cred că egalul era un rezultat echitabil. Au avut o posesie bună şi au controlat partida, dar nu au avut mari ocazii. Dar am jucat cu Manchester, a fost greu. Au un lot extraordinar. Avem un meci greu cu Steaua, ne gândim deja la el. Cel mai important e meciul de duminică. Steaua joacă bine. Dacă câştigăm, revenim în lupta pentru titlu", a spus Rafael Bastos la DigiSport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Elena Lasconi câştigă alegerile în judeţul Cluj, cu peste 30% dintre voturi / Este urmată de Călin Georgescu şi George Simion

News.ro acum 6 minute
Candidatul USR Elena Lasconi a căştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Cluj, cu peste 30% dintre voruri, fiind urmată la mare distanţă de Călin Georgescu şi George Simion. După centralizarea tuturor proceselor verbale de la secţii

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 12 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°