Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda îi mulţumeşte premierului Victor Ponta pentru că a ales să lanseze candidaţii USL la alegerile parlamentare în prima zi a congresului PPE, care, faţă de congresul socialiştilor europeni, va fi ţinut în România.
Mai exact, Preda îi mulţumeşte lui Victor Ponta pentru că, astfel, oamenii îşi vor aduce aminte că socialiştii au fugit de România în vreme ce liderii europeni din PPE nuMulţumesc, Victor Ponta!
"După ce a pierdut organizarea congresului socialist la Bucureşti, Victor Ponta a decis să programeze lansarea candidaţilor USL pentru legislative în prima zi a congresului PPE, ţinut în România pe 17 şi 18 octombrie.
Data de 17 pică în mijlocul săptămânii, tocmai bine pentru prezentarea generală a aspiranţilor la un fotoliu parlamentar... Trebuie, de fapt, să-i fim recunoscători premierului pentru alegerea respectivului moment", scrie Cristian Preda într-un text publicat pe blogul personal.
Potrivit europarlamentarului PDL, "în acest fel, publicul îşi va aduce aminte că socialiştii au fugit de România, în vreme ce marii lideri europeni din familia PPE vin să sprijine Partidul Democrat Liberal şi aliaţii săi".
"Cât V.Ponta şi C.Antonescu vor aplauda pe scenă, alături de D.Voiculescu şi M.Geoană, pedeliştii vor fi cu Barroso & comp. De o parte - useliştii, de cealaltă - liderii care conduc Uniunea, şi la nivelul Comisiei, şi în multe state-membre", conchide Cristian Preda.
Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda îi mulţumeşte premierului Victor Ponta pentru că a ales să lanseze candidaţii USL la alegerile parlamentare în prima zi a congresului PPE, care, faţă de congresul socialiştilor europeni, va fi ţinut în România.
Mai exact, Preda îi mulţumeşte lui Victor Ponta pentru că, astfel, oamenii îşi vor aduce aminte că socialiştii au fugit de România în vreme ce liderii europeni din PPE nuMul