Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CDR Nord-Vest a aprobat 69 de noi proiecte de dezvoltare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, au participat la şedinţa extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest

Membrii CDR Nord-Vest au confirmat, prin hotărârea nr. 373, numirea în funcţia de preşedinte al Consiliului de Dezvoltare Regională a lui Horea Uiorean (preşedintele CJ Cluj) şi în funcţia de vicepreşedinte al aceluiaşi for a lui Emil Radu Moldovan (preşedinte CJ Bistriţa-Năsăud). Numirea acestora s-a făcut respectând principiul deţinerii acestor funcţii prin rotaţie, pe o durată de un an, şi al reprezentării unor judeţe diferite de către persoanele alese în aceste funcţii. La eveniment au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, şi primarul comunei Dorolţ, Mihai Găman.

Mai multe proiecte contractate

CDR Nord-Vest a aprobat, ieri, prin hotărârea nr. 374, raportul semestrial de activitate al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru semestrul I, 2012. În document se arată că în primele şase luni ale anului 2012 au fost semnate contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional pentru un număr de 69 de noi proiecte. Aceasta înseamnă că numărul total de proiecte contractate a crescut la 343, faţă de 279 proiecte în decembrie 2011. Impactul acestora asupra comunităţilor locale din cele şase judeţe ale regiunii Transilvania de Nord este semnificativ: peste 7.000 de elevi învaţă în 18 unităţi şcolare reabilitate, peste 800 de persoane solicită zilnic servicii medicale celor cinci unităţi medicale modernizare graţie finanţării obţinute în cadrul POR-REGIO, în timp ce alte peste 600 persoane sunt asistate în şase centre sociale extinse, reabilitate sau modernizate prin acest program de finanţare. În sectorul privat, un număr de

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut

News.ro acum 16 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În contextul avertizării meteorologice COD ROŞU emisă miercuri, 16 iulie 2025, pentru zona Paşcani şi localităţile înve

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum 32 minute
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

SuperLiga: Oţelul şi-a întărit defensiva cu Murria Soriano, crescut la Academia Villareal

HotNews acum 48 minute
Fundaşul central Vadik Murria Soriano, fotbalist cu dublă cetăţenie ruso-spaniolă, a ajuns la Galaţi şi a semnat până în vara anului 2027 cu SC Oţelul, potrivit News.ro. „Am fost primit cu căldură de noii mei colegi, acest lucru m-a impresionat. Îmi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 3 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Dolj: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a ameninţat un poliţist / Agentul fusese chemat deoarece bărbatul respectiv avea un conflict cu soţia sa

News.ro acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj pentru 24 ore, după ce a provocat un scandal şi s-a certat cu soţia sa, iar apoi l-a ameninţat pe poliţistul chemat să calmeze situaţia. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 2 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°