Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO A ajuns lumina în peştera Meziad. După zeci de ani turiştii o pot vizita în condiţii de siguranţă

Publicat in Adevarul, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Una dintre cele mai mari peşteri din Europa, peştera Meziad a fost amenajată şi deschisă pentru turişti. Locuită de om încă din preistorie, Peştera Meziad a devenit, din primii ani ai secolului XX, unul din cele mai căutate obiective turistice ale judeţului Bihor. Acest fapt se datorează dimensiunilor sale impunătoare şi neobişnuitei sale bogăţii de formaţiuni, urmelor de locuire umană ce au dăinuit aici din paleolitic şi neolitic, oaselor ursului de peşteră, coloniilor de lilieci şi frumuseţea naturală a împrejurimilor.

În localitatea bihoreană Meziad, aflată la o distanţă de peste 80 de kilometri de Oradea, a avut loc deschiderea peşterii Meziad. În anul 1921 peştera a fost vizitată de către o echipă de speologi din care făcea parte şi renumitul speolog Emil Racoviţă.

Dă click pentru a vedea mai multe imagini!

După trei luni de muncă intensă din partea salvamontiştilor, speologilor şi localniclor din Meziad, peştera se bucură de de un circuit amenajat şi iluminat.

"Amenajarea este concepută în aşa fel încât să existe cât mai puţin deranj, să se strice foarte puţin din mediul natural. Luminarea s-a făcut pentru a păstra frumuseţea şi farmecul subteran al peşterii fără să deranjăm siturile de lilieci. Ea este în armonie cu acest statut maiestuos pe care-l are peştera, de catedrală subterană a Pădurii Craiului", a afirmat Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie.

Coloniile impresionante de lilieci

Peştera are o lungime de 7.000 de metri, din care, turistic, au fost amenajaţi 1.500 de metri. Are ca element important galeriile subterane ce se întind pe două nivele, cavernele amenajate, coloniile de lilieci, care sunt printre cele mai mari din România, şi urmele locuirii omului preistoric.

Au fost refăcute balustrade, trepte, punţi, iar iluminarea traseului se face cu un sistem bazat pe tehnolog

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 56 minute
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°