- Social - nr. 192 / 3 Octombrie, 2012 La Scoala Gimnaziala "Dacia” din Targu-Mures a avut loc o activitate dedicata Zilei Europene a Limbilor. In buna organizare a acesteia s-au implicat profesorii de limba engleza: Raluca Tatar, Porcolab Zsolt, Mihaela Rusu, Cristina Dan; cei de limba franceza: Ionela Haidu si prof. de limba germana, impreuna cu elevii claselor V-VIII. Totodata, de la eveniment nu a lipsit conducerea unitatii de invatamant, prof. Evi Saveta – director, si prof. Balint Katalin, director adjunct. Programul manifestarii a inclus, dupa cuvantul de deschidere al prof. Raluca Tatar, "Marsul prieteniei”, expozitie de proiecte si de obiecte din diverse tari (prilej pentru elevi de a aduce magneti din Franta, Spania, Belgia, Canada, Statele Unite ale Americii, masti de la Disneyland Paris, tricouri din Italia, Spania, Franta, iar obiectul care a atras atentia a fost un calendar realizat dupa Al Doilea Razboi Mondial in Pakistan, pentru 40 de ani), precum si karaoke. Fiecare proiect a primit un numar, astfel incat elevii sa poata vota proiectul preferat, care, la sfarsitul saptamanii, a fost premiat. Urnele s-au pus pe holurile scolii. Profesorii au dat dovada de spirit de echipa organizatoric deosebit, reusind sa realizeze o activitate care i-a motivat pe copii sa se implice, ei realizand proiecte originale. De asemenea, actiunea i-a sensibilizat pe elevi in vederea invatarii limbilor straine, ne spunea prof. Ionela Haidu. LETITIA BOTA - Social - nr. 192 / 3 Octombrie, 2012 La Scoala Gimnaziala "Dacia” din Targu-Mures a avut loc o activitate dedicata Zilei Europene a Limbilor. In buna organizare a acesteia s-au implicat profesorii de limba engleza: Raluca Tatar, Porcolab Zsolt, Mihaela Rusu, Cristina Dan; cei de limba franceza: Ionela Haidu si prof. de limba germana, impreuna cu elevii claselor V-VIII. Totodata, de la eveniment nu a lipsit conducerea uni