"Egoismul constituie cauza acestei caderi etice si spirituale. Pe undeva, grija pentru propriul sine devine, in egala masura cu mandria, pacat primordial. Uitand de ceilalti, Il uiti pe Cristos. Fiecare cui batut in edificiul eului tau se transforma intr-un cui batut in sicriul personal. Omul nu se construieste pe sine, atunci cand pleaca singur la drum, ci se deconstruieste, adica se distruge. Constructia adevarata ramane cea in Cristos!" Imi revine in minte, de cateva zile, o scena - suprarealista in felul ei - la care am asistat prin 1992. Nu stiu misterul mnemotehnic prin care respectivul episod s-a acutizat (usor obsesional), in interiorul canalelor intortocheate ale mintii mele, dupa douazeci de ani. Poate pentru ca s-a petrecut in octombrie. Imi amintesc acest detaliu cu precizie: se apropia sarbatoarea Sfintei Parascheva, iar orasul fusese cuprins de frenezie. Eram un fidel client al RATP-ului, in acele timpuri, si castigasem, desigur, o anumita dexteritate in calatoriile cu tramvaiul supraaglomerat, fie suspendat pe scara, cu pletele (junetii) in vant, precum DiCaprio si Winslet pe Titanic, fie strivit pe vreun geam, asemenea mustelor nauce la sfarsitul verii. Ma rog, amanunte de „culoare locala". Urcand eu asa odata, tronca-tronca, Dealul Padurii, alaturi de alti vreo cinci sute optzeci si patru de voiajori reatepisti - la fel de vioi ca sardelele grecesti intr-o cutiuta uleioasa -, aud o remarca ostila, in imediata mea apropiere: „Mari nesamtari pe tineretu' di azi! Pai, pi vremea lu' Ceausascu, nu si putea si vezi om batran in pisioare langi ditamai fata mari pi scaun, asezati ghini mersi." Vorbise cu naduf o femeie de vreo saptezeci si cinci de ani, lipita amenintator de tanara ocupanta a unei bancute din obositul vehicul. „Ehe, vremuri bune, doamna", o acompanie un barbat de aproximativ acelasi leat. „Adolescentii de astazi l-au pierdut pe Dumnezeu. Se