Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga: A apărut o anumită aroganţă din partea Elenei Udrea şi PDL a plătit rău la locale

Publicat in Gandul, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, la România TV, că unii dintre foştii lideri ai partidului au dat dovadă de o anumită aroganţă în timpul guvernării PDL, dând-o ca exemplu pe Elena Udrea, dar şi pe fostul premier Emil Boc.

Blaga susţine, pe de altă parte, citat de RTV, că nu există vreun motiv pentru care Udrea nu ar trebui lăsată să candideze la alegerile parlamentare din decembrie.

Vorbind despre oportunitatea unei candidaturi a Elenei Udrea într-un colegiu din Neamţ, Blaga a spus că aceasta a avut performanţe notabile ca ministru al Dezvoltării Regionale, în pofida unor erori comise. "A apărut şi o anumită aroganţă din partea ei. Au fost greşeli şi în modul în care au fost prezentate măsurile luate şi am plătit rău de tot la locale", a declarat Vasile Blaga, potrivit RTV.

Democrat-liberalul a precizat că nu doar Elena Udrea a comis asemenea erori, el spunând că nu poate fi de acord că afirmaţii precum "Puşca şi cureaua lată, ce lefuri aveaţi odată!".

Blaga a precizat că imaginea publică a unor democrat-liberali, inclusiv a Elenei Udrea, a suferit şi din considerente independente de aceştia.

"Au fost o parte a liderilor din fostul Birou Permanent Naţional consideraţi a fi foarte apropiaţi preşedintelui Băsescu, precum Emil Boc, Roberta Anastase şi Elena Udrea, şi ca urmare a faptului că preşedintele era ţinta constantă a atacurilor, s-a lovit sistematic şi în ei. Nu spun că nu au greşit neripostând cum trebuie", a spus Blaga.

Întrebat care ar fi motivele pentru care Udrea ar trebui să candideze din nou pentru Parlament, democrat-liberalul a răspuns printr-o altă întrebare: "Spuneţi-mi motivele pentru care nu ar trebui să candideze".

Blaga a menţionat nivelul mare al absorbţiei al fondurilor europene pe programele gestionate de MDRT precum şi faptul că nimeni nu a putut dovedi că a încălcat legea în acordarea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 39 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 53 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum 57 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum 47 minute
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum 58 minute
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Mihai Tudose despre candidatura lui Crin Antonescu: am stabilit foarte clar să avem candidat comun

Mediafax acum o ora
Mihai Tudose, unul dintre liderii PSD, a confirmat joi că partidele din cadrul coaliţiei de guvernare vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Tudose a mai spus că nu sunt disensiuni în PSD pe această temă. Candidatul va fi aprobat înt

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°