Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unitatea Germaniei, unitatea Europei

Publicat in rfi, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Festivităţile dedicate zilei unităţii germane s-au desfăşurat sub semnul continuării procesului de integrare europeană. Preşedintele Bundestag-ului, creştin-democratul Norbert Lammert, a rostit la München cuvîntarea festivă şi a calificat procesul de unificare a celor două Germanii în urmă cu 22 de ani ca o “istorie a succesului”. Totuşi, între est şi vest continuă să existe încă un decalaj.

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok

Festivitatea centrală, dedicată unificării celor două state germane în urmă cu 22 de ani, s-a desfăşurat anul acesta în capitala landului federal Bavaria, la München. În cuvîntarea pe care a rostit-o cu acest prilej, preşedintele parlamentului federal, creştin-democratul Norbert Lammert, acesta a pus accentul pe ideea continuării procesului de integrare europeană. Aşa se explică şi intonarea imnului neoficial european la München înaintea intonării imnului naţional german.

Lammert a subliniat în cuvîntarea sa necesitatea intensificării apropierii şi colaborării între statele Uniunii Europene. În acest proces nu mai e nevoie să fie eliminate ziduri despărţitoare, a spus Lammert în faţa participanţilor, între care s-au aflat şi preşedintele federal Gauck şi cancelara Merkel. Pentru a unifica Europa e nevoie de o clară viziune politică. Germania este interesată în continuarea procesului de dezvoltare a Europei. În momentul de faţă, a continuat preşedintele parlamentului, s-a creat impresia că în Europa totul gravitează doar în jurul banilor şi datoriilor. Criza financiară nu s-a declanşat asemenea unei catastrofe naturale. Dacă statele membre ar fi respectat reglementările în vigoare, astăzi nu ar exista nicio criză, a mai reliefat Lammert. Din pricina aceasta respectarea reglementărilor trebuie să devină o preocupare prioritară.

“Cine nu vrea să bată pasul pe loc, dispune de două alternative: înainte sau înapo

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 19 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°