Şi totuşi, gigacaloria se scumpeşte în Bucureşti. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că “nu mai poate face faţă” cu subvenţia.
În consecinţă, a cerut o listă de la ANAF cu veniturile bucureştenilor, astfel încât cei cu venituri peste 2.500 de lei pe cap de familie să plătească 328 de lei gigacaloria, transmite Mediafax. “Nu mai pot să fac faţă cu subvenţia. Nu mai pot. Nu mai am cum să subvenţionez, şi sunt mulţi amărâţi care nu au bani. Am cerut de patru ani – să văd acum dacă se concretizează – o listă cu veniturile de la ANAF şi dacă venitul e mai mare de 20-25 de milioane pe cap de familie să pot să-i pun să plătească 328, cât e acuma gigacaloria la Bucureşti. De ce? Ca să pot să măresc paleta ălora care nu au bani. Nu e politic, e grija faţă de oameni”, a spus Sorin Oprescu.
Primarul general al Capitalei declara, în 13 septembrie, că bucureştenii vor plăti acelaşi preţ ca şi anul trecut pentru gigacalorie, deşi se estimează o creştere de aproximativ cinci la sută a preţului acesteia, din cauza scumpirii gazului.

Primaru