Potrivit statisticilor „Universităţii Transilvania", un număr foarte mare din studenţii care au absolvit în 2011 au reuşit să îşi găsească un loc de muncă. „Există programe care au 100% angajabilitate sau 90%, ceea ce am spune că este un rezultat destul de bun. Avem programe, de exemplu Ingineria Lemnului, la care 99% sau chiar 100% dintre absolvenţi şi-au găsit un loc pe piaţa muncii, ceea ce ar trebui să le facă în realitate foarte atractive", ne-a declarat prof. univ. Liliana Rogozea, prorector cu relaţiile publice la Universitatea „Transilvania". Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. Potrivit datelor universităţii, la facultăţile unde concurenţa este mai acerbă, gradul de angajabilitate este puţin peste 50%, un procent bun faţă de situaţia la nivel naţional. În această situaţie este Facultatea de Drept, aflată încă în topul preferinţelor absolvenţilor de liceu. Un mare număr dintre ei, este adevărat, nu-şi găsesc în primii ani un loc de muncă, dar piaţa muncii îi absoarbe în cele din urmă. Cei mai merituoşi dintre studenţi, între 5 şi 7, reuşesc să ia examenul la Institutul Naţional de Magistratură, între 15 şi 25 îmbrăţişează meseria de avocat, 6 - 7 cea de notar, aproximativ 20 aleg să fie consilieri juridici, iar cei mai mulţi, în jur de 40, lucrează în administraţia publică. „Consider că dacă eşti foarte serios în ceea ce faci, reuşeşti. Deocamdată mă gândesc să îmbrăţişez meseria de avocat", ne-a declarat o studentă. „Deocamdată am în cap ideea să termin un master. Mai am încă un an de zile, să vedem ce vor face pe viitor. Nu ştiu încă, dar mi-ar surâde ideea de avocat", a adăugat o altă studentă. „Am auzit că se pătrunde destul de greu pe piaţa muncii în acest domeniu, dar rămânem optimişti şi sperăm să reuşim în ce ne-am propus", a spus o alta. Situaţia angajărilor la Facultatea de Alimentaţie şi Turism, a