Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât mai ţine criza economică mondială? Vezi răspunsul economistului şef al FMI, Olivier Blanchard

Publicat in Antena 3, miercuri 3 octombrie 2012 ·

Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza financiară declanşată în 2008, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul ungar Portfolio, economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, informează Mediafax.

Germania va trebui să accepte o inflaţie mai ridicată, o întărire a puterii reale de cumpărare a populaţiei, ca parte a soluţiei la problema Europei. Chiar dacă atenţia este concentrată asupra Europei, Statele Unite au, de asemenea, probleme fiscale pe care trebuie să le rezolve, a adăugat el.

"Nu este încă un deceniu pierdut. Dar cu siguranţă de la începutul crizei va dura cel puţin un deceniu pentru ca economia să ajungă într-o situaţie acceptabilă. Japonia se confruntă cu o ajustare fiscală dificilă, a cărei rezolvare va dura decenii. China a reuşit, probabil, să oprească o creştere nesustenabilă a activelor şi are un avans economic mai lent, dar nu ne aşteptăm la o aterizare dură", a spus Blanchard.

Ajustarea din zona euro necesită un declin al preţurilor în sudul uniunii monetare şi majorarea acestora în statele din centru şi nord.

În privinţa crizei datoriilor, economistul-şef al FMI consideră că îndatorarea trebuie redusă, dar fără a afecta puternic creşterea.

"Dacă faci acest lucru prea încet, pieţele nu te iau în serios, iar dacă îl faci prea repede, omori economia. Pentru fiecare ţară trebuie găsită o cale individuală a consolidării" , a spus el.

Integrarea zonei euro trebuie să devină mai puternică sau să se reducă, însă nu poate rămâne la nivlul actual, a afirmat oficialul.

Economia mondială va avea nevoie de cel puţin 10 ani pentru a ieşi din criza financiară declanşată în 2008, a declarat, într-un interviu pentru cotidianul ungar Portfolio, economistul-şef al FMI, Olivier Blanchard, informează Mediafax.

Germania va trebui să accepte

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Votați pentru Stațiunea turistică Tășnad ca „Destinația Anului 2025”

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 4 martie 2025

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°