Un proiect de lege avându-l printre iniţiatori pe deputatul PSD Mădălin Voicu prevede că pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv ar putea fi graţiate în întregime.
Proiectul de lege intitulat „Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”, iniţiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi de către preşedintele Comisiei de abuzuri, Nicolae Păun” prevede ca pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate. De asemenea, iniţiativa legislativă a celor doi deputaţi prevede, totodată, şi graţierea minorilor trimişi într-o şcoală specială de muncă şi reeducare.
Proiectul legislativ susţine şi graţierea cu o treime a pedepselor cu închisoarea între 6 şi 8 ani inclusiv, graţierea cu o cincime a pedepselor cu închisoarea între 8 şi 10 ani inclusiv. Potrivit mediafax, de la aceste graţieri şi amnistieri sunt excluşi cei recidivişti prin condamnări anterioare sau condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă.
Totodată, deţinuţii care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiază de prevederile acestui proiect de lege. Acestora li se adaugă cei care au săvârşit infracţiuni prevăzute de Legea siguranţei, de Legea combaterii evaziunii fiscale şi de Legea privind combaterea traficului şi consumului de droguri nu pot beneficia de aceste prevederi ale proiectului de lege.
Proiectul de lege p